Record pentru etapa finală din Campionatul Național de Viteză în Coastă: 94 de piloți vor lua startul!

Redactor:
Gabi Marin
Record pentru etapa finală din Campionatul Național de Viteză în Coastă: 94 de piloți vor lua startul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Etapa finală din Campionatul Național de Viteză în Coastă, Trofeul Audi Brașov, programată la finalul acestei săptămâni, va avea la start un total de 94 de piloți, un record pentru actualul sezon al primei divizii. Dacă la Categoria I, Mihai Leu are deja titlul asigurat, toată atenția va fi îndreptată spre Categoria II, acolo unde patru piloți se luptă pentru a obține, în premieră, trofeul.

A opta rundă din actuala stagiune va avea loc pe, probabil, cel mai cunoscut loc dedicat motorsportului, Drumul Poienii din Brașov, pe o lungime de 5 kilometri. Runda al cărei promotor este Mihai Leu încheie astfel un sezon care a mai avut etape la Cheile Grădiștei, Râșnov, Rânca, Reșița, Sinaia, Baia Mare și Câmpulung Muscel.

Toți câștigătorii de etape vor fi prezenți în acest weekend la start. Până acum, Alex Mirea (Radical SR8) s-a impus de trei ori, Silviu Dumitrescu (Osella PA2000 Evo) de două, iar Octavian Ciovică (Radical SR8) și Călin Manițiu s-au impus câte o dată. Manițiu (Subaru Impreza) va lupta la Brașov pentru a-și asigura locul 2 în clasamentul anual la Categoria I, acolo unde va da duelul final cu Alexandru Pițigoi (Porsche 911). Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge) nu mai are nicio emoție privind titlul de campion al categoriei pentru al treilea an consecutiv.

Silviu Dumitrescu este lider!

Înaintea rundei finale, Silviu Dumitrescu este lider cu 104 puncte, fiind urmat de Alex Mirea (101), Costel Cășuneanu (100) și Octavian Ciovică (97.75). Deoarece clasamentul final se calculează pe baza algoritumului N-1, unde N este numărul total de etape și 1 este cel mai slab rezultat al sezonului, ultimii doi vor fi dezavantajați deoarece vor pierde câte 4, respectiv 3,75 puncte. Totuși, în cazul în care unul dintre Dumitrescu sau Mirea va câștiga etapa, nu va mai conta mai conta rezultatul celorlalți trei oponenți, deoarece își va asigura titlul de campion. Dacă se va impune Ciovică, acesta nu trebuie să îl aibă pe 2 pe Mirea sau Dumitrescu, iar în cazul lui Cășuneanu, nu trebuie să fie Dumitrescu pe 2. Până acum, niciunul nu a mai reușit o astfel de performanță în trecut în Campionatul Național de Viteză în Coastă.

Trofeul Audi Brașov va aduce la start alte trei modele R5 pe lângă cel pilotat de Costel Cășuneanu, toți trei piloți provenind din Campionatul Național de Raliuri Betano. Astfel, Cristi Dolofan (Citroen C3 Rally2), Andrei Cașcaval (Skoda Fabia R5) și Andrei Gîrtofan (Skoda Fabia R5) vor concura și ei pe Drumul Poienii. De asemenea, două surprize sunt revenirea lui Lucian Răduț cu un Mitsubishi Lancer EVO 8, dar și Radu Benea, care va pilota, în premieră, un Porsche 911 GT3 Cup.

Sâmbătă dimineață sunt programate manșele de recunoașteri, iar de la ora 14:30 antrenamentele cronometrate, iar manșele de concurs vor începe duminică de la ora 14:00 în direct pe Look Sport. Sâmbătă, circulația va fi redeschisă temporar între 13:00 și 14:00, iar duminică între 12:00 și 13:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×